CONSTANŢA. Teribilist la 22 de ani: drogat, cu permisul suspendat, a provocat un accident, cu Poliţia pe urmele lui. Şi-a petrecut noaptea în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă

Daniel C., tânărul de 22 de ani care a urcat la volan deşi avea permisul suspendat şi apoi a provocat un accident, a fost reţinut de oamenii legii. Acesta va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere cu permisul suspendat și conducere sub influența substanțelor psihoactive, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța - Secția 2 l-au reținut pe bărbatul de 22 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
În cursul serii trecute, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării
preventive, a mai transmis IPJ Constanţa.
Reamintim că patru maşini au fost avariate în urma unui accident ce a avut loc în dimineaşa zilei de 13 octombrie, pe strada Unirii din Constanţa. Accidentul s-a produs după ce un tânăr de 22 de ani a urcat la volan deşi avea permisul suspendat. Nu a avut "noroc" şi s-a întâlnit cu un echipaj de Poliţie care i-a făcut semn să oprească. Individul a încercat, însă, să scape de oamenii legii, dar a provocat un accident. Din fericire, nu au fost răniţi: CONSTANŢA. Cu Poliţia pe urme, un tânăr de 22 de ani, cu permisul suspendat, a provocat un accident. Patru maşini au fost avariate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

