NAŢIONAL. A furat produse de 10 lei dintr-un magazin, iar după ce a fugit cu ele, l-a lovit o mașină. Bărbatul s-a ales cu dosar penal
.jpg)
Un bărbat de 38 de ani din Satu Mare s-a ales cu doar penal după ce a furat produse în valoare de 10 lei dintr-un magazin Profi. Mai mult, bărbatul a fost şi la un pas să-şi piardă viaţa după ce a luat-o la fugă, a uitat să se asigure și a fost lovit de o mașină.
Conform publicației locale PresaSM, la ieșire din unitatea comercială, fiind urmărit de angajatul Profi care a fost martor la furt, bărbatul a încercat să treacă strada printr-un loc nepermis și a fost lovit de un autoturism Audi. Hoțul a scăpat cu răni minore, find dus doar la secția de poliție.
"La data de 21 octombrie a.c., în jurul orelor 11.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Satu Mare-Biroul de Investigații Criminale
au fost sesizați despre faptul că, în incinta unei societăți comerciale situate pe Bulevardul Traian, o persoană ar fi săvârșit infracțiunea de furt. Polițiștii au stabilit faptul că o persoană necunoscută ar fi profitat de un moment de neatenție al angajaților societății și ar fi sustras produse, cauzând un prejudiciu de 10,45 lei. Persoana bănuită de comiterea infracțiunii a fost identificată de către polițiști în proximitatea magazinului, fiind vorba despre un bărbat de 28 de ani, din Satu Mare. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt", a transmis IPJ Satu Mare.
Sursă foto: PresaSM
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

