Antrenamente comune ale pompierilor români și bulgari în cadrul unui proiect european

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitate de Beneficiar Partener, implementează proiectul JOINT VOLUNTEERING FOR A SAFER LIFE – cod e-MS ROBG 332, în parteneriat cu Municipalitatea Tutrakan (Bulgaria) – Lider de proiect, Direcția Generală Siguranță Împotriva Incendiilor și Protecție Civilă - Ministerul Afacerilor Interne (Bulgaria) – Beneficiar Partener și Asociația Națională de Voluntari (Bulgaria) – Beneficiar Partener.
Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul Programului Interreg V-A România Bulgaria, axa prioritară 3.1: Îmbunătățirea gestionării comune a riscurilor la nivel transfrontalier.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este : 998,815.75 euro.
În cadrul proiectului a fost finalizată activitatea comună de instruire teoretică și practică a pompierilor din zona transfrontalieră, activitate ce a presupus desfășurarea a 8 sesiuni de pregătire în comun a pompierilor voluntari din zona transfrontalieră. Astfel în perioada Aprilie – Iulie 2022, în Tutrakan, Bulgaria, au fost realizate 6 sesiuni de pregătire în cadrul cărora au participat un număr de 216 pompieri voluntari din România și Bulgaria. De asemenea, în luna Octombrie 2022 (10-14.10.2022 și 17-21.10.2022), în Constanța, au avut loc două sesiuni comune de pregătire unde au participat 20 de pompieri voluntari din cele două țări.
Fiecare sesiune de pregătire a cuprins trei module de pregătire, respectiv: stingere incendii, intervenție în caz de inundații și căutare-salvare persoane.
Perioada de implementare a proiectului este de 50 luni respectiv 12.09.2018-11.11.2022.
Sursă foto: IGSU
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

