Ni-Ni, Chen-Chen şi cei patru delfini din Ucraina îi așteaptă pe copii şi părinţi la Delfinariu. Elevii au și un preț special pentru bilete în această perioadă
Copiii însoțiți de părinți sunt așteptați la Delfinariu. Potrivit directorului Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, Iulian Călin, dacă după spectacolul de la ora 11.00 vor mai fi cereri de bilete atunci vor mai adăuga o reprezentație la ora 13.00. Așa că, cine dorește să vadă spectacolele celor șase mamifere cu siguranță vor mai găsi locuri libere.
Ni-Ni și Chen-Chen împreună cu cei patru delfini din Ucraina îi așteaptă pe vizitatori. Mamiferele sunt extrem de ascultătoare și prietenoase. Dovadă stau spectacolele pe care le-au oferit tuturor celor prezenți în sală în special în această vară.
De fiecare dată, acestea au smuls ovații și ropote de aplauze sutelor de copii și părinți veniți să-i vadă cum evoluează împreună. Mai mult decât atât, elevii au și un preț special pentru bilete în această perioadă.
Antrenamentele cu delfini au loc de luni până vineri la ora 11.00 și 15.00, iar demonstrațiile au loc sâmbătă și duminică la aceleași ore. De asemenea, leii de mare vor putea fi văzuți în fiecare zi la ora 12.00 și la 14.00.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

