Ⓟ „Ora de Carieră”, prezentată de Rompetrol copiilor din Năvodari

„Ora de Carieră”, un program oferit elevilor de Rompetrol, în colaborare cu Fundația Leaders, a ajuns în Năvodari. În acest final de săptămână, elevii de la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” au luat parte la sesiuni de orientare vocațională, prin care pot descoperi industria de petrol și gaze.
„Susținem dezvoltarea viitorilor ingineri chimiști, încă din băncile școlii. Prin workshop-ul Biblioteca Vie, elevii au posibilitatea să descopere domeniul, cu ajutorul colegilor noștri. Viitorii specialiști au nevoie de suport și de o bună înțelegere a industriei, la dezvoltarea căreia își vor aduce contribuția”, se arată în mesajul transmis de KMG International (Rompetrol), prin intermediul rețelelor sociale.
Sesiunile începute ieri se desfășoară cu participarea unui număr de 22 de elevi de clasa a X-a care urmează profilul de Chimie Industrială al liceului din Năvodari. Încă din prima sesiune, elevii au purtat discuții cu trainerii despre cum funcționează mecanismul de alegere a unei cariere sau cum își pot descoperi setul de valori personale, aplicabile profesional.
De asemenea, programul mai presupune un workshop cu patru specialiști din cadrul companiilor KMG International, care vor discuta direct cu elevii. Astfel, tinerii află, direct de la oameni cu experiență, elemente importante care conturează industria.
Acțiunile de acest gen fac parte din conceptele de formare dezvoltate de Rompetrol, cel mai cunoscut fiind programul de internship, care anul acesta a adunat circa 80 de studenți dornici să urmeze o carieră în industria energetică.
De-a lungul timpului, programul fiind inițiat în 2001, peste 1.600 de tineri au fost instruiți de mentorii din cadrul companiilor membre ale Grupului KMG International, sute dintre aceștia fiind astăzi angajați în partea de rafinare, petrochimie, logistică, laboratoare, utilități, etc.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

