Zboruri de antrenament la înălţimi mici, cu avioane F-16, în sud-estul țării

Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută, în data de 8 noiembrie, zboruri de antrenament la înălţimi mici (aproximativ 150-2.000 m înălțime faţă de sol) în sud-estul țării.
„Menţionăm că aceste activităţi de zbor, planificate cu un an înainte, sunt executate în conformitate cu Planurile de Instruire în Zbor şi în concordanţă cu reglementările aeronautice în vigoare, având drept scop creşterea nivelului de antrenare a personalului navigant și menținerea capacității acționale a Forțelor Aeriene Române”, au anunțat Forțele Aeriene Române.
Sursa citată a explicat că Statul Major al Forţelor Aeriene se preocupă constant pentru diminuarea impactului activităţilor aeronautice asupra comunităţii locale, urmărind în acelaşi timp îndeplinirea obiectivelor de pregătire a piloţilor, în conformitate cu cerinţele specifice, obiective care includ şi executarea unor antrenamente adecvate condiţiilor actuale.
Sursă foto: news.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

