ATENȚIE, ȘOFERI! Trafic restricționat pe Autostrada A2 București - Constanța pentru efectuarea de lucrări
14 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 14 noiembrie, pe autostrada A2 București – Constanța, pe sensul către Capitală, se execută lucrări de montare a panourilor fonoabsorbante, până la ora 17.00, între kilometrii 13+785 de metri – 14+800 de metri, în localitatea Căldăraru, județul Ilfov, fiind restricționată prima bandă.
„Adaptați viteza, asigurați-vă și semnalizați din timp intenția de schimbare a benzii de circulație! Nu opriți în mod nejustificat pe banda de urgență!”, transmit reprezentanții Centrului Infotrafic.
Sursă foto: adevarul.ro
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Vibrant și Inegalabil – 1 Mai și Paște pe litoralul românesc. George Măndilă: „Vă așteptăm cu brațele deschise să fiți parte din magia locului”
Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord. Astăzi s-a lansat oficial Organizația de Management al Destinației Mamaia Nord
Stațiunea Mamaia și Orașul Constanța nominalizate la Destinația Anului
O zi Altfel în cadrul Programului Național Școala Altfel
Concurs LOGO Mamaia, la final! Stațiunea MAMAIA – în proces de rebranding
Rompetrol – Partener de mobilitate al Societății Naționale de Cruce Roșie din România
RAJA SA își onorează tinerii artiști în cadrul Concursului de Pictură și Desen „Apa este Viață”
Mai multe
URMĂREȘTE
Lumina lui Hristos
DESPRE GRIJILE VIEȚII
Lumina lui Hristos
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
Lumina lui Hristos
IUBIREA CARE UCIDE
Lumina lui Hristos
APOSTOLIA MILENIULUI III
Lumina lui Hristos
PUTEREA CRUCII
Lumina lui Hristos
URMAREA LUI HRISTOS
Lumina lui Hristos