CONSTANȚA. Un băiat de 11 ani, dat dispărut, a fost găsit de polițiștii locali

Sâmbătă dimineață, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, politistii locali din cadrul Directiei Generale Politia Locala au observat că într-o stație de autobuz de pe strada Soveja se adăpostea un copil. Considerând suspectă prezența băiatului în acel loc la o oră atât de matinală, polițiștii locali au mers să vorbească cu el.
În urma verificărilor în Baza de Date a Evidenței Populației prin Dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală, a reieșit faptul că băiatul fusese dat dispărut de mama sa cu o zi inainte.
Se pare că băiatul nu se află la prima ispravă de acest gen, dar până acum aventurile lui nu durau atât de mult.
Polițiștii locali au contactat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru luarea măsurilor ce se impun conform competențelor. Copilul a fost condus la Secția 1 Rurală Constanța pentru întocmirea documentelor aferente și predarea acestuia părintilor.
„Dacă întâlniți astfel de situații, vă rugăm să apelați dispeceratul Direcției Generale Poliția Locală Constanța la nr. de telefon 0241.484.205 sau 0341.922”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

