Primăria Mircea Vodă a fost amendată cu 100.000 de lei de Garda de Mediu Constanța. FOTO
23 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate
Primăria Mircea Vodă a fost amendată cu 100.000 lei pentru nerespectarea măsurilor stabilite la controlul anterior, realizat în data de 31.08.2022, anunță Garda de Mediu Constanța.
La acea dată, au fost identificate trei zone cu depozitări ilegale de deșeuri, fiind stabilite măsuri de salubrizare a terenurilor.
Până la data controlului din 15 noiembrie 2022 au fost igienizate parțial doar două amplasamente constatându-se că pe terenul din localitatea Satu Nou au fost depozitate alte deșeuri de către firma de construcții care realizează lucrări în comună.
Pe lângă amendă de 100.000 lei aplicată primăriei, comisarii au sancționat și constructorul cu amendă de 100.000 lei.
Sursă foto: Garda de Mediu Constanța
Publicitate
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)