dobroge.tv

Live

Constanța sărbătorește Ziua Națională a României! Trafic restricţionat în perioada 30 noiembrie, ora 18:00 - 01 decembrie, ora 13:00

Constanța sărbătorește Ziua Națională a României! Trafic restricţionat  în perioada 30 noiembrie, ora 18:00 - 01 decembrie, ora 13:00
29 noiembrie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Manifestările de 1 Decembrie se vor deschide cu ceremonia militară și religioasă care va avea loc la Monumentul „Victoriei” din Parcul Arheologic, începând cu ora 09:00.

De la ora 11:00, peste 450 de militari și specialişti din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Generală Poliția Locală, la care se alătură militari străini și un grup de cercetași, cu aproximativ 70 de mijloace tehnice vor participa la Parada Militară organizată pe bulevardul Tomis. De asemenea, vor evolua și 6 aeronave.

Cei prezenți la eveniment vor primi stegulețe tricolore și baloane, iar la finalul paradei, ne vom bucura de un impresionant spectacol de artificii de zi. Cerul Constanței va fi colorat în roșu, galben și albastru, culorile drapelului României.

Pentru buna desfășurare a festivităților, în perioada 30 noiembrie, ora 18:00-01 decembrie, ora 13:00, se va interzice accesul și staționarea autovehiculelor în parcarea aflată pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, parcarea aflată la Oficiul Poștal nr.1, în parcările aflate pe ambele părți ale străzii Traian, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu și în parcarea aflată pe strada Termele Romane, tronsonul cuprins între strada Traian și strada Valea Portului(restricții impuse inclusiv aprovizionării cu marfă a magazinelor/restaurantelor din zonă).

Totodată, joi, 01 decembrie, între orele 08:00-13:00, se va restricționa circulația autovehiculelor pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, pe strada Traian (sector cuprins între bulevardul Tomis și strada Mihai Viteazu) și pe strada Termele Romane (sector cuprins între strada Traian și strada Valea Portului).

Devierea traficului rutier se va realiza prin intermediul polițiștilor rutieri astfel:

- pentru autovehiculele care circulă pe strada Termele Romane, acestea vor fi direcționate pe strada Valea Portului către strada Prelungirea Traian;

- pentru autovehiculele care circulă pe strada Traian, acestea vor fi direcționate către strada Mihai Viteazu;

-pentru autovehiculele care circulă pe bulevardul Ferdinand, acestea vor fi direcționate pe strada I.G. Duca, respectiv pe strada Mihai Viteazu;

- pentru autovehiculele care circulă pe strada Mircea cel Bătrân dinspre zona Peninsulară, se va restricționa virajul „la stânga” pe bulevardul Ferdinand, fiind dirijate pe direcția „înainte”.

Restricțiile nu vizează circulația mijloacelor de transport în comun aparținând CT BUS. Acestea vor staționa cel mult 15 minute pe strada Termele Romane, strada Mihai Viteazu și bulevardul Ferdinand, în stațiile special amenajate, pe perioada defilării plutoanelor.

- pentru autovehiculele care circulă pe strada Mihai Viteazu, dinspre „magazinul Tomis”, acestea vor fi direcționate pe relația dreapta spre „Gara Constanța”.

Străzile Tudor Vladimirescu, Decebal, Dacia, Sarmisegetuza, Constantin Brătescu, Ștefan cel Mare, Cuza Vodă, Dragoș Vodă vor fi închise circulației, fie prin amplasarea de elemente de atenționare (conuri reflectorizante, benzi delimitatoare), fie prin respectarea indicațiilor polițiștilor implicați în misiune.

- pe strada Ștefan cel Mare, tronsonul cuprins între bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân și pe str. Cuza Vodă (între bulevardul Tomis și str. Răscoalei din 1907) se va institui semnalizarea temporară pentru circulația în ambele sensuri, traficul fiind dirijat corespunzător.

De asemenea, până pe 02 decembrie, pe bulevardul Tomis, sectorul cuprins între bulevardul Mamaia și strada Traian, se vor înlătura separatoarele pentru delimitarea pistelor de biciclete.

Ca măsură suplimentară, în perioada 30 noiembrie, ora 18:00- 01 decembrie, ora 13:00, se va restricționa accesul autovehiculelor în parcările Primăriei Municipiului Constanța, Instituției Prefectului-județul Constanța și Consiliului Județean Constanța

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233