Aderarea României la Schengen, pe ordinea de zi a Consiliului JAI din 8 decembrie

Aderarea României la Spațiul Schengen va fi stabilită în Consiliul JAI din 8-9 decembrie. Consiliul UE a anunţat temele de pe agenda reuniunii pe care miniştrii de interne şi ai justiţiei din statele membre UE (Consiliul JAI) o vor avea în 8-9 decembrie la Bruxelles, iar aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen figurează pe primul loc al ordinii de zi.
Miniştrii de interne se vor reuni joi, 8 decembrie, şi vor discuta despre „aplicarea integrală a acquis-ului Schengen în Bulgaria, Croaţia şi România, scopul fiind să adopte decizii în acest sens”, potrivit agendei publicate pe site-ul Consiliului UE, citat de news.ro.
„Miniştrii vor evalua, de asemenea, starea generală a Spaţiului Schengen, ca parte a ciclului anual al Consiliului Schengen. Aceştia se vor concentra în special pe combaterea traficului de migranţi şi pe interoperabilitatea sistemelor informatice”, menţionează acest prim punct de pe agendă.
Al doilea punct pe agendă se referă la politicile în domeniul migraţiei şi azilului. „Miniştrii vor face
schimb de opinii cu privire la dimensiunea externă a migraţiei şi la situaţia de-a lungul principalelor rute de migraţie. De asemenea, aceştia vor fi informaţi cu privire la progresele înregistrate în ceea ce priveşte lucrările în curs referitoare la politica UE în materie de azil şi migraţie. Această discuţie urmează Consiliului extraordinar Justiţie şi Afaceri Interne care a avut loc la 25 noiembrie”, precizează Consiliul UE a cărui preşedinţie este deţinută de Cehia.
Migraţia este, de altfel, în strânsă legătură cu subiectul Schengen, pentru că principalele obiecţii ale statelor membre care încă mai au reticenţe în privinţa aderării României şi Bulgariei la Schengen, în special Austria, se referă la gestionarea ineficientă a afluxului de imigranţi.
Miniştrii de interne din UE vor mai discuta la Consiliul JAI despre agresiunea Rusiei în Ucraina - sub aspectul unui nou val de refugiaţi şi al riscului crescut de trafic cu fiinţe umane şi cu arme -, despre abuzul sexual al copiilor în online şi despre „rezilienţa infrastructurii critice”.
Sursă foto: hotnews.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

