Ministrul Finanţelor: Dacă pensiile ar creşte cu 40%, cursul leu/euro s-ar deprecia imediat

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat că cursul leu-euro s-ar deprecia imediat în cazul în care legea privind rectificarea bugetară adoptată de Parlament cu amendamentul creşterii pensiilor cu 40% ar trece.
„Deprecierea monedei naţionale a început în momentul în care (PSD, n.r.) au anunţat moţiunea de cenzură şi au anunţat că vor să revină asupra rectificării bugetare. Există acest risc: în momentul în care această lege ar trece, imediat cursul s-ar deprecia şi ar exista acest risc pentru România să avem o depreciere a cursului, care înseamnă şi inflaţie. Eu atunci
i-aş cere lui Ciolacu şi găştii lui să îşi asume deprecierea monedei naţionale. Dacă cursul ar merge mai sus de 5 lei, eu spun că trebuie să vină şi să-şi dea demisia, pentru că sunt direct responsabili pentru ceea ce se întâmplă în perioada următoare. Noi nu vom permite aşa ceva şi vom lua toate măsurile să evităm să ajungem acolo”,a spus ministrul la Realitatea Plus, citat de Agerpres.
Plenul Parlamentului a adoptat, marţi, rectificarea bugetară pe 2020, cu amendamentul PSD referitor la creşterea cu 40% a punctului de pensie.
Sursă foto: Facebook Guvernul României
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

