ATENŢIE, ŞOFERI! Peste 300 de radare acţionează, în această după amiază, pe şosele

Poliţia Rutieră anunţă că organizează, duminică, ample acţiuni la nivel naţional, având în vedere că se aşteaptă valori de trafic crescute, pe unele tronsoane de drum, în condiţiile în care minivacanţa de 1 Decembrie se încheie. Poliţia anunţă că peste 300 de radare au fost amplasate pe şosele, duminică după amiază.
”Se va acţiona, la nivel naţional, cu o medie de 1500 de poliţişti rutieri şi peste 300 de aparate radar pentru prevenirea încălcării normelor rutiere şi ca toţi participanţii la
trafic să ajungă cu bine la destinaţie”, au declarat, duminică după amiază, oficiali ai Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Potrivit acestora, încă de la debutul acţiunii au fost constatate încălcări ale legislaţiei rutiere, fiind descoperiţi, puţin după miezul zilei, inclusiv şoferi aflaţi sub influenţa alcoolului. Poliţiştii le recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum şi de trafic, dar şi să respecte regulile de circulaţie.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

