O nouă trecere de pietoni va fi amenajată în municipiul Constanța

Echipele Confort Urban vor demara mâine lucrările de amenajare a unei treceri de pietoni prevazută cu scuar median pe bulevardul Aurel Vlaicu, înainte de sensul giratoriu cu DN3C (varianta Ovidiu), transmite Primăria Constanța prin intermediul unui comunicat de presă.
Se va construi un scuar median cu ajutorul unor borduri care vor delimita și proteja suprafața pietonală. În zona axului drumului va fi amplasat refugiul protejat de garduri care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare. După finalizarea lucrărilor de asfaltare, se vor aplica marcajele transversale și vor fi amplasate indicatoarele rutiere.
Măsura înființării acestei treceri de pietoni a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care tranzitează această zonă, fiind avizată de Poliția Rutieră, având ca scop creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic în această zonă a orașului.
„Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!”, transmite municipalitatea.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Percheziții în județul Tulcea. Polițiștii au descoperit 1.500 de elemente de muniție, două arme și cinci trofee de cerb

NAȚIONAL. O tânără de 33 de ani a murit la doar trei zile după ce a dat naștere unei fetițe: șapte copilași au rămas fără mamă

Maşină plină cu ṭigări de contrabandă, condusă de un ucrainean de 19 ani, oprită cu focuri de armă. GALERIE FOTO
Patru mașini blocate în nămeți, în județul Constanța. Echipele RAJDP lucrează la foc continuu pentru a menține drumurile deschise
O familie din Constanța își îngroapă fiul. Gabriel a murit în urma unui stop cardio-respirator: „Prea multe persoane, în special tineri, mor subit”
Primăria Municipiului Constanța a intervenit pentru ca circulația pe drumurile din oraș să se desfășoare în condiții optime
Arhiepiscopia Tomisului: „IPS Teodosie se roagă pentru preotul Cătălin Moroșan, dând dispoziție tuturor preoților din subordine să facă slujbe speciale pentru însănătoșirea părintelui”
Mai multe


Dializa, un ajutor până la transplant


Cum ne alegem medicul stomatolog


Eduard ANDREI artist plastic, istoric de artă


cu Bogdan Papacostea


cu Ciprian Vieru


cu Ciprian Vieru


cu Manu Nistor
