Primăria Mangalia va amenaja parcări de reședință pe Bulevardul Callatis

Primăria Mangalia continuă proiectul de amenajare a parcărilor de reședință, pe locul fostelor garaje. În aceste zile, se află în execuție lucrările de construire a zidului de sprijin, care va contribui la stabilizarea fundației gardurilor de delimitare a parcării publice de reședință, aferentă blocurilor MG23 – MG33, de pe Bulevardul Callatis.
După demolarea garajelor din această zonă, la limita proprietăților vecine, a rămas un taluz vertical nesprijinit, care nu permitea amenajarea parcării de reședință, în condiții sigure.
„În urma solicitărilor primite de la locuitorii din acest cartier și a analizei documentației tehnice, municipalitatea a decis să construiască un zid de sprijin, în spatele blocurilor de pe Bld. Callatis, astfel încât locuințele din acest cartier să fie în siguranță, iar de parcarea publică să beneficieze locatarii blocurilor din zonă. Desigur, ca la orice lucrare de șantier, circulația rutieră și pietonală va fi mai greu accesibilă până la finalizarea lucrărilor. Ulterior, vom amenaja parcarea de reședință, iar autoturismele nu vor mai fi parcate pe partea carosabilă. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat, pe durata lucrărilor”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
În perioada următoare, alte parcări de reședință vor fi amenajate în zona străzilor Sirenei și Petru Maior.
Sursă foto: Primăria Mangalia
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

