S-a modificat programul de vizită la Spitalul Judeţean Constanţa. Accesul vizitatorilor, permis în toate secţiile
Spitalul Judeţean Constanţa a anunţat un nou program de vizită, valabil din această săptămână. Potrivit acestuia, vizitele vor fi posibile în două reprize pe zi, atât dimineaţa cât şi după amiaza.
Astfel, pentru respectarea ORDINUL Nr. 3670/2022 din 6 decembrie 2022 privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice, conducerea SCJU Constanţa a stabilit ca accesul vizitatorilor să fie permis după cum urmează:
- LUNI–VINERI 11:00 - 13:00 şi 15:00 – 17:00
- SÂMBĂTĂ- DUMINICĂ 11:00 - 17:00
Singura excepţie o reprezintă secţia de Terapie Intensivă. Vizitarea pacientilor in sectiile/compartimentele de ATI este permisa zilnic, între orele 13.00-15.00, cu respectarea urmatoarelor conditii de acces:
-durata vizitei este de
maximum 10 minute, cu posibilitatea de prelungire, cu acordul medicului
ATI;
-contactul fizic cu pacientul este permis numai cu acordul și sub
supravegherea asistentei medicale sau medicului ATI și trebuie să fie scurt și
după o prealabilă dezinfectie suplimentară a mâinilor vizitatorului;
Conducerea instituţiei mai specifică şi faptul că în sectiile/compartimentele ATI, accesul vizitatorilor într un salon în cursul intervalelor orare zilnice aprobate poate fi suspendat pe durata efectuării oricăror manevre, tehnici sau tratamente care necesită prezența unui medic ATI și a cel puțin unei asistente ATI.
In continuare, este obligatoriu echipamentul de protectie pe care Spitalul il pune la dispozitia vizitatorilor iar persoanele care prezinta semne de infectii acute, respectiv viroze, sunt rugate sa nu vina la vizita.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

