CONSTANȚA. Controale ale polițiștilor în piața agroalimentară din Km 4-5: amenzi de peste 80.000 de lei, date de oamenii legii - a fost deschis și un dosar penal

Joi, 22 decembrie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la 12 agenți economici din piața agroalimentară Km 4-5, fiind identificate, expuse spre comercializare, mai multe articole de îmbrăcăminte purtând însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile de a fi contrafăcute.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.
De asemenea, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 83.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum și suspendarea activității comerciale pentru trei puncte de lucru până la dotarea cu aparate de marcat electronice fiscale.
Totodată, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.
Sursă foto: map24.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

