Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa: Au crescut rezervările în Mamaia pentru sezonul estival 2023

Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că prin intermediul sistemului early booking numărul rezervărilor pentru Mamaia a crescut în ultimele două luni.
„Turiştii români au început să prefere sistemul de rezervări early booking, pentru a beneficia de vacanţe la mare cu preţuri mai reduse. Astfel, numărul rezervărilor în staţiunea Mamaia, pentru sezonul estival 2023, a crescut în ultimele două luni”, se arată în comunicat.
Ştefan Necula, directorul agenţiei Litoralulromanesc.ro. a menţionat că faţă de anul 2022 creşterea este de 55%.
„Am analizat vânzările şi avem o creştere a numărului de rezervări în staţiunea Mamaia, pentru sezonul estival 2023, faţă de anii trecuţi. Statistica este realizată pentru perioada 01.10.2022 - 10.01.2023. Comparativ cu anul 2022, creşterea este de 55%, iar faţă de 2021, de 22%”, a afirmat Ştefan Necula.
Conform sursei citate, scăderea taxelor pentru parcare în staţiunea Mamaia, dar şi investiţiile realizate de hotelieri i-au determinat pe turişti să îşi facă rezervări în sistem early booking pentru sezonul estival 2023.
„Ofertele pentru înscrieri timpurii în staţiunea Mamaia asigură reduceri substanţiale la preţul de cazare, iar turiştii încă îşi pot achiziţiona pachete turistice cu un discount de până la 50%”, a mai adăugat Organizaţia Patronală Mamaia – Constanţa. Aceasta propune şi organizarea mai multor evenimente în extrasezon pentru atragerea cât mai multor turişti.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

