Doi cetățeni libanezi, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră. VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au depistat , în zona localității Carvăn, doi cetăţeni străini care se deplasau pe jos dinspre Bulgaria.
În data de 12.01.2023, în jurul orei 06.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au desfășurat o acţiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, colegii noştri, folosind tehnica de supraveghere din dotare, au observat în apropierea localității Carvăn, în dreptul fâșiei de protecție a frontierei de stat, două persoane care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria către interior.
Un echipaj al poliției de frontieră a procedat la somarea și interceptarea acestora, stabilind faptul ca sunt cetățeni străini și nu vorbesc limba română.
În cadrul cercetărilor a rezultat că cei în cauză sunt cetățeni libanezi, în vârstă de 22 și 28 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat.
Cei doi vor fi preluaţi de către autoritățile de frontieră bulgare, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Sursă foto/ video: Garda de Coastă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

