Reprezentanții spitalului OCH, precizări după incendiul la sigla luminoasă

Un incendiu a izbucnit vineri spre sâmbătă noapte la sigla luminoasă a spitalului OCH din Ovidiu. În urma acestuia, reprezentanții instituției au transmis un comunicat de presă.
„În urma incendiului care a implicat sigla luminoasă de la exteriorul Ovidius Clinical Hospital facem următoarele precizări:
În noaptea de 21 ianuarie, reclama luminoasă de pe exteriorul clădirii Ovidius Clinical Hospital a luat foc. Personalul a acționat imediat conform procedurilor în vigoare în această situație, astfel că în jurul orei 1:20, cu ajutorul pompierilor ISU Dobrogea, incendiul a fost lichidat. Ulterior, echipele de intervenție au făcut verificări și în interiorul clădirii spitalului. Incendiul nu s-a extins dincolo de reclama plasată pe exteriorul clădirii. ISU Dobrogea a acționat conform planului roșu de intervenție și le mulțumim pompierilor și pe această cale pentru promptitudine și eficiență. Din primele informații, incendiul a pornit în urma unui scurtcircuit.
Precizăm că pacienții și personalul nu s-au aflat în pericol. Interiorul spitalului nu a fost afectat de degajarea de fum, astfel că situația nu a impus evacuarea tuturor persoanelor. Activitatea medicală în cadrul Ovidius Clinical Hospital nu a fost întreruptă și decurge în mod obișnuit și la această oră.
Conform legislației în domeniu, în perioada imediat următoare, în cadrul unității va avea loc o reinstruire a personalului cu privire la situația produsă și se vor relua toate măsurile de apărare cu precădere la nivelul personalului tehnic. Le mulțumim tuturor celor care își exprimă îngrijorarea și suportul, vă asigurăm de buna noastră funcționare medicală și logistic-admistrativă”, transmit reprezentanții Ovidius Clinical Hospital.
Sursă foto: ziuaconstanta.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

