Cinci primării din județul Constanța au obținut finanțare prin PNRR

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a semnat 280 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul celor două apeluri de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 565.605.148,28 de lei.
Potrivit MDLPA, contractele, încheiate între autoritățile publice locale din 255 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, vizează reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor clădiri publice și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice și de mobilier urban inteligent, precum și prin dezvoltarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public al localităților și a unor sisteme de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente.
Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 3.914 contracte de finanțare, în valoare totală de 22.936.582.677,25 de lei, a precizat ministrul.
În județul Constanța au fost încheiate următoarele contracte:
- Comuna MIHAIL KOGĂLNICEANU Constanța - sistem inteligent de management local - Valoare finanțare: 1,844,880.28 lei; Valoare TVA: 350,527.25 lei - Valoare totală: 2,195,407.53 lei
- Comuna MIRCEA VODĂ Constanța - Digitalizarea serviciilor comunei Mircea Vodă - Valoare finanțare: 1,844,880.28 lei - Valoare TVA: 350,527.25 lei și Valoare totală: 2,195,407.53 lei
- Comuna VULTURU Constanța - Soluții smart pentru cresterea nivelului de confort și siguranțăa a cetățenilor în Comuna Vulturu, Județul Constanța - Valoare finanțare: 254,626.66 lei - Valoare TVA: 48,379.07 lei - Valoare totală: 303,005.73 lei
- Comuna LIPNIȚA Constanța - Reabilitarea moderată a clădirii publice Școala din localitatea Canlia, Comuna Lipnița, Jud. Constanța - Valoare finanțare: 1.235.991,52 lei - Valoare TVA: 234.838,39 lei - Valoare totală: 1.470.829,91 lei
- Comuna FÂNTÂNELE Constanța - Renovarea energetică a clădirii publice Corp C1, C2, și C3 – Primărie și Cămin Cultural, str. Basarabia, nr. 85 + 85 A, localitatea Fântânele, comuna Fântânele - Valoare finanțare: 1.796.982,41 lei - Valoare TVA: 341.426,66 lei - Valoare totală: 2.138.409,07 lei
Sursă foto: economedia.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

