Se fac pași importanți pentru construirea noului Spital de Pediatrie din Constanța
Se fac pași importanți pentru construirea noului spital de Pediatrie. Unitatea medicală va funcționa în cartierul Palas. Aici, există deja o clădire care însă va fi demolată. Spitalul va avea o suprafață de aproximativ 2.000 mp, va avea trei nivele, iar la etajul patru va exista o secție ATI și o sală de operație. De asemenea, unitatea spitalicească va avea 93 de paturi. Direcția de Sănătate Publică a primit acordul pentru demolarea vechii clădirii.
„Din 2019, Direcția de Sănătate Publică a depus la CNI un proiect pentru a construi un spital nou de Pediatrie în Constanța, se va numi ‹‹Dr. Alexandru Pesamosca››. Acum am trecut de comisia tehnică de la CNI, de comisia de la Ministerul Dezvoltării. Sperăm ca în două săptămâni cel târziu să trecem de comisia tehnică DCTE din Ministerul Dezvoltării și din discuțiile pe care le-am avut la CNI se pare că în decursul lunii martie vom avea Hotărârea de Guvern semnată cu finanțarea acestui spital.
Va fi construcție nouă, separat. Am avut pe 18 ianuarie ne-a ieșit Hotărârea de Guvern prin care statul ne permite să demolăm clădirea veche pe care o știți că este acolo în degradare 100%. Deci, în paralel, noi vom demola și vom și în posibilitatea să predăm CNI-ului amplasamentul, adică un teren gol”, a declarat Cristina Schipor, director DSP Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

