Dan Cărbunaru, întrebat despre faptul că OMV Petrom a anunţat că nu va plăti taxa de solidaritate: Vă asigur că legislaţia din România va fi respectată
.jpg)
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat că nu poate comenta punctul de vedere al companiei private OMV Petrom referitor la faptul că nu va plăti taxa de solidaritate, însă a asigurat că legislaţia din România va fi respectată, indiferent de ce „entitate discutăm”, scrie news.ro.
„Nu voi comenta declaraţii publice ale unor companii private, dar ce pot să vă asigur este că legislaţia din România va fi respectată, indiferent despre ce entitate discutăm. Există la acest moment un control pe care ANAF îl derulează la această companie şi aşteptăm rezultatul acestei verificări. De asemenea, în baza rapoartelor oficiale pe care companiile vizate de această legislaţie, care nu reprezintă altceva decât o transpunere în legislaţia noastră luate la nivel european care sunt obligatorii pentru toate statele membre, inclusiv pentru România. Aceste rapoarte vor fi depuse în cursul anului, cel mai probabil în luna iunie, însă până atunci aşteptăm rezultatul verificărilor pe care instituţiile abilitate le efectuează, astfel încât la final vom avea mai multe detalii”, a afirmat Dan Cărbunaru, întrebat la finalul şedinţei de miercuri a Executivului despre faptul că OMV a precizat că nu va plăti taxa de solidaritate.
Chestionat despre controlul făcut de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Cărbunaru a explicat că este vorba despre o verificare care are legătură cu proiectele de mare adâncime pe care OMV Petrom le are în vederea exploatării gazelor naturale din Marea Neagră.
„Verificarea pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale o derulează la această companie nu are legătură cu subiectul taxei pentru solidaritate. Are legătură cu proiectele la mare adâncime pe care această companie le are în vedere la Marea Neagră pentru exploatarea gazelor naturale şi, la finalul acestor verificări, acestă instituţie a statului român va fi în măsură să îşi prezinte concluziile. Nu aş putea da mai multe detalii legate de o verificare aflată în derulare la acest moment”, a completat Cărbunaru.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

