Încă nu au început lucrările de refacere a Palatului Arhiepiscopal din Constanța. Proiectul se află la avizare la Ministerul Culturii
Mai durează până când va fi refăcut. Este vorba de Palatul Arhiepiscopal din Constanța care a fost cuprins de flăcări în luna octombrie. Proiectul privind reabilitarea lui se află la avizare la Ministerul Culturii.
Reamintim faptul că, la începutul acestei luni, Arhiepiscopia Tomisului a depus cereri pentru eliberarea Certificatului de Urbanism şi a Autorizaţiei de Construire în regim de urgenţă pentru punere în siguranţă şi protejare temporară a clădirii monument istoric ca urmare a incendiului care a avut loc. Mai mult, atunci municipalitatea a anunțat că Arhiepiscopia a fost amendată pentru că nu a prezentat documentele cerute pentru lucrările realizate la Palatul Arhiepiscopal.
"În luna octombrie a avut loc o deplasare la Palatul Arhiepiscopiei Tomisului în urma incendiului produs și a acoperișului. S-au făcut fotografii, ulterior s-au mai întâmplat lucruri. Este în comisia STAI, care va fi pe 22 februarie la București, la Minister. Deci, documentația a fost trimisă la București, va fi analizată în comisia STAI. Așteptăm întâi opiniile, acordul comisiei și după acea va fi ….", a spus Irina NICOLAE, director executiv Direcția Județeană pentru Cultură Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

