ISU Tulcea a dat startul „Săptămânii Protecției Civile” și campaniei „NU tremur la cutremur”

Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au dat start astăzi „Săptămânii Protecției Civile”.
Timp de o săptămână specialiștii Inspecției de Prevenire și pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea vor avea o nenumărate activități atât în centrele comerciale din județul Tulcea, zonele publice cu trafic de persoane intens, școli cât și la sediul inspectoratului și a subunităților.
Astăzi am dat startul acestor acțiuni prin prezenta pompierilor în centrele comerciale, unde cetățenii au fost informați despre cum trebuie să se comporte în anumite situații de urgență și de unde își pot lua informațiile corecte pentru a nu se afla intr-o situație de risc pentru ei și familia lor.
Aceste acțiuni vor continua pe toată durata săptămânii în majoritatea localităților din județul Tulcea, dar nu vor fi singurele!
Luni și marți, atât la Detașamentul de Pompieri Tulcea cât și la subunitățile din Măcin și Babadag, vor fi organizate zilele porților deschise începând cu ora 10:00. Oricine este interesat de a vedea tehnica de intervenție a pompierilor, echipamentele de protecție ori v-a dori să fie în „pielea” unui pompier, este așteptat cu brațele deschise.
Începând de astăzi dăm startul și campaniei „NU tremur la cutremur”. În fiecare zi vom informa cetățenii despre cum trebuie să se pregătească și cum trebuie să se comporte în cazul unui cutremur.
Sursă foto: ISU Delta Tulcea
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

