Braconieri cu „paraşuta” amendaţi de jandarmi

Jandarmii constănţeni au desfăşurat o nouă acţiune de combatere a braconajului piscicol în zona canalului Dunăre – Marea Neagră, luni, 27 februarie.
Deşi se desfăşoară acţiuni de control periodice în zonă, multe persoane continuă să încalce legea, braconând prin folosirea de plase monofilament ataşate la lansete (aşa numita plasă „paraşută”), activitate sancţionată conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura. Acest tip de braconaj are un impact major asupra resursei piscicole, deoarece persoanele care aleg să încalce legea folosind astfel de plase (care sunt interzise a fi deţinute, folosite dar şi comercializate) o încalcă şi prin reţinerea de exemplare de peşte sub dimensiunea legală.
În cadrul acţiunii de ieri au fost amendate contravenţional cinci persoane care practicau acest mod nesportiv de pescuit, aplicîndu-se sancţiuni în valoare totală de 3.000 de lei.
Îi informăm pe toţi pescarii sportivi asupra faptului că cele trei canale, respectiv Dunăre – Marea Neagră, Poarta Albă – Midia Năvodari şi Canalul cu Apă Caldă de la Cernavodă sunt concesionate pentru o perioadă de 10 ani, în ceea ce priveşte pescuitul sportiv, de către AJVPS Constanţa şi singurul permis de pescuit legal şi valabil pentru a pescui sportiv în aceste ape este cel emis de către AJVPS Constanţa, vizat pe anul în curs.(conform informaţiilor publice postate pe site-ului ANPA şi pe cel al AJVPS Constanţa).
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

