Jaf la CFR Marfă în Constanța. Doi bărbați au furat cablurile electrice din cinci locomotive aflate în depou: „Cabluri de cupru care sunt foarte scumpe, sunt căutate la centrele de fier vechi”
Jaf la CFR Marfă în Constanța! Două persoane au pus pe butuci patru locomotive de la care au furat toate cablurile electrice, prețioase pentru conținutul lor în cupru. Acestea sunt acum nefuncționale. Prejudiciul este uriaș: aproape cinci milioane de lei. Cei doi constănțeni au fost arestați preventiv pentru furt calificat.
Primul atac la depoul CFR Palas Constanța a avut loc la sfârşitul lui februarie. Cei doi indivizi acționau în timpul nopții, la adăpostul întunericului. Şi-au ales ţintele în funcţie de stâlpii de iluminat care funcţionau în depou.
„Au venit aici la prima locomotivă, s-au urcat pe tampon, au îndepărtat chederul de la geamul locomotivei şi au pătruns înăuntru și de acolo au tăiat cablurile”, spune un angajat CFR.
Cabina locomotivei este devastată. În urma lor, hoţii au lăsat un dezastru.
„Geamul acela l-au spart şi apoi l-au scos pe acesta din cheder. Ca să intre... Ca să intre sau ca să arunce cuprul, cablurile, da”, mai spune un angajat CFR.
„Infractorii au intrat pe geamul lateral din dreapta, l-au spart, au intrat în locomotivă, au sustras cablurile după care au ieşit pe acest geam frontal-lateral din stânga cu componentele furate”, a declarat Viorel Păpureanu, şef depou CFR Palas.
Atacatorii au tăiat mai multe fire şi cabluri electrice și au dispărut cu marfa furată. Ştiau clar unde să acţioneze şi ce să caute. La anchetă, oamenii legii au aflat că tatăl unuia dintre hoţi, fusese mecanic de locomotivă şi le-a spus ce să caute.
„Cabluri de cupru care sunt foarte scumpe, sunt căutate la centrele de fier vechi. Dacă le adună și au timp să le rupă pe toate, să le taie, au câteva zeci de kilograme, chiar sute de kilograme de pe fiecare locomotivă”, a declarat Cristian Carp, reprezentant zonal CFR Marfă.
Cuprul e scump. 30 de lei oferă un centru de colectare fier vechi, pe fiecare kilogram de cupru. După ce au forţat uşile de acces şi au rupt sigiliile locomotivelor aflate în depou, au pătruns în interiorul lor şi le-au distrus. Nicio cameră de supraveghere n-a înregistrat nimic.
„Sunt pe capătul opus, adică la intrare. Nu funcţionează, că... Este un raport de necesitate pentru reactivarea lor, urmează să se achiziţioneze tot ce trebuie pentru a funcționa în parametrii normali”, a mai declarat Cristian Carp, reprezentant zonal CFR Marfă.
Procurorii au calculat un prejudiciu de peste patru milioane de lei. Asta pentru că la valoarea mare a componentelor din cupru se adaugă și manopera pentru fiecare locomotivă care va fi reparată pentru a deveni funcțională.
„800.000 de lei valoarea pieselor pentru fiecare locomotivă şi 200.000 de lei contravaloarea reparaţiilor. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus arestarea preventivă a celor doi inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuă”, a declarat Dan Olteanu, procuror.
La această oră, România are o singură echipă specializată în reparații de locomotive, la Craiova. Cei doi hoţi au fost capturați în urma unui pont primit de la un alt hoț, arestat într-un alt dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

