Weekend de foc pentru pompierii constănțeni: 124 de misiuni, între care șase accidente cu 17 de victime

În weekendul care s-a încheiat, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța au executat 124 misiuni, cele mai multe din ele – 93, fiind pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare a persoanelor cu afecțiuni medicale.
Pompierii militari constănțeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 12 incendii în urma cărora nu s-au înregistrat victime, ci pagube materiale. Șase dintre acestea au fost incendii de vegetație uscată, resturi menajare și cauciucuri, iar alte șase s-au manifestat la locuințe.
În zilele de 8 și 9 aprilie 2023, pompierii militari au intervenit și în cazul a 6 accidente rutiere soldate cu 17 victime care au primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajele SMURD și cele al Serviciului Județean de Ambulnață, 16 dintre ele fiind ulterior transportate la spital, din păcate una fiind declarată decedată.
De asemenea, echipajele ISU „Dobrogea” au intervenit și în 12 alte situații precum deblocări de ușă, asigurări măsuri PSI la decolare/aterizare elicopter SMURD ori salvare animale captive în medii ostile vieții.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

