Premierul Ludovic Orban: Voi propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la vechiul sistem cu maximum 20 de persoane
Premierul Ludovic Orban a declarat că va propune sistarea evenimentelor private sau revenirea la vechiul sistem în care era permisă participarea a maximum 20 de persoane.
"Voi propune sistarea evenimentelor private. Este clar că reprezintă una din sursele de îmbolnăvire. Sau revenirea la vechiul sistem cu maximum 20 de persoane. Azi, evenimentele se organizează cu maxim 50 de persoane în spații închise și cu 100 de persoane în spații exterioare. Asta e legea. Sunt foarte mulți organizatori de evenimente care nu respectă aceste reguli în organizarea nunților. E posibil să luăm decizia să nu mai permitem astfel de evenimente private. Fie să revenim la cel mult 20 de persoane, adică să se facă în familie, pentru că asta înseamnă, fie sunt unele voci mai radicale care vor chiar interdicția", a declarat Orban.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
  Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
  Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
  Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
 
      DESPRE GRIJILE VIEȚII
 
      DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
 
      IUBIREA CARE UCIDE
 
      APOSTOLIA MILENIULUI III
 
      PUTEREA CRUCII
 
      URMAREA LUI HRISTOS
 
      
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    
    .jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)