Daniel Georgescu, directorul ACN, despre lucrările de stabilizare și consolidare a malului surpat de la Cumpăna: „Nu batem pasul pe loc din cauza noastră, ci a concluziei experților”
Se fac lucrări de stabilizare și consolidare a malului surpat al Canalului Dunăre - Marea Neagră din zona Cumpăna. Conducerea Canalelor Navigabile spune că se fac eforturi pentru stoparea surpării și asigurarea locuințelor în pericol din Cumpăna. Se împlinesc deja patru ani de când comunitatea din Cumpăna stă cu teamă că surparea malului va lua mai multe locuințe decât a luat deja.
„Nu batem pasul pe loc din cauza noastră, ci a concluziei experților. Pe de-o parte este expertiza primului specialist care ne-a consultat la întocmirea DALI pe zona respectivă, și face referire la mutarea întregii rețele de canalizare în interiorul localității, iar pe de altă parte vine o altă expertiză, a Primăriei, care spune că există o altă modalitate de rezolvare. O expertiză poate fi contracarată cu o altă expertiză. Se face o contraexpertiză. Dar, la momentul acesta, aici batem pasul pe loc. Din discuțiile pe care le-am avut, inclusiv la Prefectură, inclusiv cu constructorii, cu proiectantul, cu toată lumea, avem ce lucrări să facem în momentul acesta și sperăm că undeva la mijlocul lunii mai vom reuși să aducem, la aceeași masă, toate părțile implicate și să vedem dacă se poate aplica acel proiect pe care l-a ridicat UAT Cumpăna”, a declarat Daniel Georgescu, Directorul Companiei Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

