CONSTANȚA. Peste 20 de tineri care voiau să participe la un festival, prinși de jandarmi cu droguri asupra lor

Peste 20 de persoane care încercau să intre un festival din stațiunea Mamaia, au fost depistate de jandarmi cu droguri asupra lor.
„Noaptea trecută, 22 de persoane au fost blocate de către colegii noştri jandarmi şi de către agenţii firmei de pază de la intrarea în festivalurile aflate în derulare şi nu li s-a permis participarea pentru că deţineau substanţe interzise din rândul celor psihoactive. Aceste persoane au fost preluate de către Poliţie şi au fost întocmite actele procedurale cerute în astfel de situaţii”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Constanța.
Aceştia recomandă tinerilor care vin la asemenea evenimente să nu consume droguri.
„Sfatul nostru pentru cei care vin la astfel de evenimente este să nu consume droguri pentru că îşi distrug sănătatea şi viaţa, să se distreze şi să îi respecte pe ceilalţi participanţi la evenimente, dar şi ordinea publică”, a mai precizat sursa citată.
Sursă foto cu rol ilustrativ: anarapublishing.com
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

