CONSTANȚA. Lucrările de modernizare pe strada Munteniei au fost finalizate
.jpeg)
Primăria municipiului Constanța a transmis vineri, 5 mai, prin intermediul unui comunicat de presă că au fost finalizate lucrările de reabilitare pe strada Munteniei, tronsonul cuprins între strada Mircea cel Batrân și blocul LS6.
„Trotuarele au fost decapate și stabilizate cu piatră, apoi reconstruite și asfaltate cu mixtură destinată traficului pietonal. Toate aleile de acces în scările de bloc au fost reabilitate. Au fost montate borduri noi, s-au construit casete pentru spații verzi iar carosabilul a fost recondiționat prin asternerea unui nou strat de uzură.
La finalul lucrărilor au fost aplicate marcajele rutiere și au fost trasate locurile de parcare. Prin reamenajarea zonei carosabile, numărul locurilor de parcare a fost suplimentat. S-au obținut 38 de noi locuri de parcare față de numărul de autorizații de parcare deja existente”, transmite municipalitatea.
Astfel de lucrări de reabilitare vor avea loc în toate cartierele orașului.
Sursă foto: Primăria Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

