NAŢIONAL. Un sicriu frigorific în care se afla cadavrul unui tânăr de 36 de ani a explodat, flăcările au cuprins şi locuinţa familiei. ''Mortul s-a carbonizat, a luat foc și casa''

Incident neobişnuit în județul Bistrița-Năsăud. Un sicriu cu capac frigorific în care se afla un cadavru a explodat din cauza unui scurtcircuit la capac, iar flăcările au cuprins și locuința familiei.
Potrivit observatornews.ro, un sicriu în care se afla cadavrul unui tânăr de 36 de ani a explodat din cauza unui scurtcircuit la capac. Incidentul grav s-a petrecut în satul Pinticu Tecii din comuna Teaca. Potrivit sursei citate, decedatul era un tânăr din localitate. Familia nu a vrut să-l ducă ducă la capelă și l-a ținut acasă într-un sicriu cu capac frigorific, urmând să-l îngroape în acest sfârșit de săptămână. Însă, astăzi, din cauza unui scurtcircuit, sicriul a luat foc, iar flăcările au cuprins întreaga încăpere.
”Nu au vrut să ducă sicriul la capelă. L-au ținut acasă, într-un sicriu cu capac frigorific care a explodat. Mortul s-a carbonizat, a luat foc și casa”,au declarat surse locale. Incendiul a fost lichidat de proprietari.
”Au ars elementele combustibile din interiorul camerei. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de o defecțiune a sistemului de aer condiționat al sicriului”,a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița.
Sursă foto: Timp Online
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

