REVOLTĂTOR. O educatoare s-a filmat în timp ce lovea un copil și a trimis din greșeală imaginile către părinți

Educatoarea unei creșe din Fetești a lovit un copil pentru că a refuzat să taie fructe pe o farfurie. După ce a fost lovit, copilul a început să plângă, iar educatoarea a oprit filmarea.
Printr-o greseală, educatoarea a trimis filmarea către părinții copilului, pe grupul comun de comunicare cu aceștia.
Din imagini se observă cum educatoarea se enervează și agresează copilul, după ce acesta a refuzat să facă ce i-a fost propus. Copiii sunt puși să taie fructe, folosindu-se de cuțite de unică folosință, iar unul dintre ei întârzie executarea cerinței. După ce educatoarea îl lovește, cel mic începe să plângă, în timp ce restul copiilor sunt vizibil speriați.
Acest incident a ajuns în atenția conducerii instituției și la Inspectoratul Școlar Ialomița, care au dispus primele măsuri disciplinare împotriva sa, educatoarea fiind dată afară din învătământ.
„Este măsura pe care trebuia să o luăm urgent, aș vrea să informez opinia publică de faptul că începând de astăzi doamna nu a mai avut acces în grădiniță. În cursul serii trecute am primit filmarea respectivă, inclusiv comentariile părinților. Este revoltător ce s-a întâmplat, nu trebuie să fii specialist că să-ți dai seama că micuții erau terorizați de educatoarea de la grădiniță arondată școlii ‹‹Aurel Vlaicu›› Fetești. Imediat după ce am vizionat filmul, am stabilit cu conducerea școlii să fie convocat consiliul de administrație. La 7 50 am fost prezente eu și o colegă din inspectorat la școală. Doamna educatoare a negat, a spus că nu se vede pe filmare că dumneaei a lovit băiețelul”, a declarat inspectorul general al ISJ Ialomița, pentru Digi24.
Părinții copilului lovit au depus plângere împotriva educatoarei din Fetești.
„Părinții copilului lovit au făcut deja plângere la poliția municipală Fetești. I-am sfătuit să nu retragă plagerea, în ciuda faptului că educatoarea a fost dată afară din învățământ. Ea va suportă consecințele faptelor sale. Asistența psihologică va fi asigurată, băiețelul a refuzat să vină astăzi la grădiniță, au venit doar părinții. Ceilalți copii se comportau normal în absența doamnei educatoare. Am întrebat un băiețel dacă vrea altă educatoare și mi-a spus că da, dorește o doamna tânăra și drăguță și care să nu-l bată pe Ștefan”, menționează sursa citată.
Potrivit conducerii școlii la care este arondată grădiniță, educatoarea Olga Vasile ar mai fi avut o sesizare de acest fel, pe care domnul director ar fi mediat-o. Incidentul de atunci nu a ajuns la Inspectoratul Școlar.
Sursă foto: Edutopia
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

