Avertizare meteo de ultimă oră! Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină pentru cea mai mare parte a țării - sunt vizate și Constanța și Tulcea. HARTĂ

Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben şi cod portocaliu şi anunţă precipitaţii abundente în cea mai mare parte a ţării. Se vor înregistra, de asemenea, vijelii şi grindină.
Potrivit ANM, în perioada 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10, în cea mai mare parte a ţarii, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.
„Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30...40 l/mp”, a transmis ANM.
Meteorologii anunţă şi cod portocaliu, în intervalul 25 iunie, ora 11 – 26 iunie, ora 04.
„Pe parcursul zilei la munte, în centrul şi sud-estul ţării, iar seara şi noaptea mai ales în sud-est, local vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 65...75 km/h) şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat de peste 50...60 l/mp”, a mai transmis ANM.

Sursă foto: observatornews.ro / ANM
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

