Autobuzele CITY TOUR nu circulă astăzi

Din cauza condițiilor meteorologice din această dimineață (ploaie torențială însoțită de căderi de grindină), autobuzele CiTy TOUR nu vor circula în cursul zilei de astăzi. Decizia a fost luată și din cauza prognozei meteo nefavorabile pentru întreaga zi.
Reamintim că, astăzi, Constanța este sub cod galben de instabilitate atmosferică.
Meteorologii au anunțat astăzi prelungirea codului galben de vreme rea la Constanța. Centrul Meteorologic Regional Dobrogea arată că până în această seară, la ora 21:00, în Constanța, instabilitatea atmosferică accentuată se va menține. Vremea se va răci semnificativ față de intervalul precedent, astfel că temperatura maximă va fi în jur de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 17 grade. Cerul va fi temporar noros si vor mai fi intervale de timp cu averse, descărcări electrice si posibil grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15...20 l/mp. Vântul va sufla moderat cu intensificări temporare mai ales ziua (trecător rafale de 50...60 km/h).
În aceste condiții, cetățenii sunt rugați să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie.
De asemenea, constănțenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:
Dispecerat Primăria Municipiului Constanța – 0241/550055
Dispecerat Direcţia Generală Poliția Locală – 0241/484205 și 0341/922
Dispecerat Biroul Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență – 0737552271.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

