Rafila anunță deschiderea de centre antidrog în toate județele: „E momentul acum să acționăm concret”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că vor fi deschise în curând centre de testare și consiliere antidrog în fiecare județ din țară.
„Vom pune la punct, în câteva luni, încât la începutul anului viitor să beneficiem măcar în fiecare județ de un astfel de centru. Să vedem care este soluția pentru că există astfel de centre care sunt administrate de ONG-uri, sau privat, să folosim toate resursele pe care le avem la momentul de față și să generăm un program care să fie coerent, articulat, să integreze toate instituțiile, pentru că avem o agenție specială și nu știu cât de mult impact a avut activitatea Agenției pentru Prevenirea și Combaterea Consumului de Droguri în timp, dar e momentul acum să acționăm concret”, a declarat Alexandru Rafila la Digi 24.
Ministrul precizează că în județele în care nu există astfel de centre de testare și consiliere antidrog, unele noi nu vor fi amplasate în spitale de psihiatrie pentru că „există o reticiență în ceea ce privește adresabilitatea”, aceasta fiind concluzia experților, ci se vor căuta soluții.
Sursă foto: arhivă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

