Locuitorii din Mangalia rămân fără apă timp de 24 de ore: consumatorii afectați sunt rugați să-și asigure rezerva minimă

Pentru executarea lucrărilor de racordare a noilor conducte de alimentare cu apă de pe străzile Oituz, Matei Basarab și bd. Callatis la sistemul centralizat de distribuție a orașului Mangalia, județul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei din noaptea de marți, 24 octombrie, ora 22.00, până miercuri, 25 octombrie, ora 22.00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona delimitată de sensul giratoriu (intersecția Șos. Constanței cu str. Portului) și ieșirea din municipiul Mangalia spre localitatea 2 Mai, dar și cei din cartierul rezidențial Coloniști. În același timp, de la sensul giratoriu până la ieșirea din oraș spre municipiul Constanța (str. Rozelor), se va furniza apă cu presiune scăzută, la etajele superioare ale imobilelor putându-se înregistra lipsa totală a acesteia.
Investiția face parte din contractul derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL16 – “Rețele apă și de canalizare Mangalia”, în valoare totală de aproximativ 42 mil. lei.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Rugăm toți utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.
Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmit reprezentanții RAJA S.A.
Sursă foto: ziaruldeiasi.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

