Acțiune cu radare în Năvodari pentru prinderea șoferilor vitezomani: oamenii legii au dat amenzi de peste 40.000 de lei

La data de 22 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea încălcărilor normelor rutiere.
Astfel, s-a acționat cu aparatele radar pe principalele artere de circulație din orașul Năvodari și din mediul rural, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate aproximativ 90 de persoane și au fost verificate peste 60 de vehicule.
Totodată, 11 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, și 2 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Valoarea sancțiunilor aplicate este de peste 40.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 24 de permise de conducere pentru nerespectarea limitei legale de viteză.
Totodată, polițiștii le-au adus la cunoștință, conducătorilor auto, prevederile Legii 213/2023.
Potrivit acesteia, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul persoanelor care nu dețin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule sau sunt sub influența alcoolului ori a drogurilor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane.
Sursă foto: IPJ Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

