Razie a poliţiştilor în Cumpăna și Agigea. Zeci de şoferi au fost testaţi cu etilotestul
.jpeg)
În noaptea de 4 spre 5 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier și Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Razia a avut loc în comunele Cumpăna și Agigea.
Astfel, au fost legitimate peste 200 de persoane, au fost verificate 190 de vehicule și 5 societăți comerciale.
Au fost testați 42 de conducători auto cu aparatul etilotest și 1 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la psibila prezență a substanțelor psihoactive.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, dintre care 23 la O.U.G. 195/2002, privid circulația pe drumurile
publice, 4 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 1 la Legea 349/2002, pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 9.000 de lei.
De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării 1 permis de conduce și au fost retrase 1 certificat de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
Sursă foto: IPJ Constanţa
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

