CONSTANȚA. Percheziții la traficanții de droguri: cantitatea și prețul ar fi fost stabilite prin intermediul unei platforme de socializare - patru persoane au fost arestate

La data de 15.11.2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Ciminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, au efectuat patru percheziții domiciliare, la persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.
În perioada mai-octombrie 2023, patru persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), către consumatori din municipiul Constanța, pentru sume cuprinse între 400 și 1.000 de lei.
Totodată, în sarcina unuia dintre ei, s-a reținut și faptul că a deținut, în vederea comercializării, aproximativ 15 grame substanță psihoactivă (2-MMC), cantitate descoperită și ridicată pe parcursul perchezițiilor domiciliare efectuate.
Interacțiunea cu clienții s-ar fi realizat față în față, stradal, după ce detaliile cantitatea și prețul erau stabilite prin intermediul unei serviciu de mesagerie al unei platforme de socializare.
În cursul zilei de 16.11.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a trei reținuți și arestarea preventivă în lipsă, a unei persoane cercetate, care se sustrage urmăririi penale.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a admis propunerile formulate.
Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursă foto: arhivă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

