dobroge.tv

Live

Agențiile de turism, la un pas de faliment

28 octombrie 2020
Publicitate

Agențiile de turism sunt în prag de faliment, atrag atenția specialiștii din domeniu. Granturile de capital de lucru, pentru care acestea s-au înscris în urmă cu câteva zile, nu ar fi o soluție reală, mai ales că și alte tipuri de companii au aplicat. Operatorii din domeniu solicită o serie de măsuri compensatorii, care să vină exlusiv în sprijinul agențiilor de turism.

Agențiile de turism sunt în pericol. Granturile de capital de lucru, prin care se acordă bani guvernamentali nerambursabili pentru întreprinderile mici și mijlocii, nu ar fi o salvare pentru operatorii din domeniu. Numai un număr mic de companii a reușit să ia bani și nicio agenție nu s-ar regăsi pe listă. Iar Asociația Națională a Agențiilor de Turism cere soluții compensatorii.

Reprezentanții agențiilor de turism susțin că, nici de această dată, nu ar fi fost acordat un sprijin real, dedicat acestui sector. Cifra de afaceri și profitul se calculează diferit față de alte companii, iar, conform ANAT, stabilirea unui unic criteriu de calcul pentru acordarea granturilor de lucru devine inechitabilă. E nevoie de un ajutor concret pentru supraviețuirea afacerilor.

O altă problemă ridicată de operatorii din domeniu este că înainte de lansarea aplicației au apărut ca fiind eligibile și alte companii din afara sectorului HoReCa. Automat, spun specialiștii, șansele agențiilor de turism de a obține fonduri au fost diminuate.

La acestea s-au adăugat și cheltuielile de funcționare. Asociația Națională a Agențiilor de Turism susține că în cazul agențiilor de turism, ponderea costurilor cu forța de muncă este dublă față de cea din hoteluri și alimentația publică. Peste 60 la sută dintre cheltuieli s-ar îndrepta către angajați. Lipsa unui sprijin concret înseamnă faliment. Deja, multe afaceri din domeniu și-au oprit activitatea.

Nemulțumirea este cu atât mai mare cu cât, potrivit ANAT, În 2019, agențiile de turism au raportat la ANAF o cifra de afaceri totală de circa 500 milioane de euro.

ANAT propune acordarea unui sprijin de cel mult 35% din diferența dintre cifra de afaceri realizată în 2019 și cea realizată în 2020, adică maximum la nivelul granturilor pentru capital de lucru. Tot Asociația estimează că pentru anul 2020, agențiile de turism ar înregistra o scădere a cifrei de afaceri de minimum 60%.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233