JUDEȚUL CONSTANȚA. 1.700 de litri de motorină depistați de polițiștii de frontieră într-o autoutilitară condusă de un cetățean român

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Ghindărești, un cetățean român care transporta cu ajutorul unei autoutilitare cantitatea de 1.700 litri de motorină, fără documente justificative.
În ziua de 03.12.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, au observat o autoutilitară care se deplasa pe un drum din localitatea Ghindărești.
În urma interceptării autovehiculului, au constatat faptul că acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 40 de ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestuia, nouă butoaie de tablă, care conțineau cantitatea de 1700 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.
Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
Sursă foto: Garda de Coastă
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

