CONSTANŢA. Un poliţist acuză DSP că nu a făcut anchetă epidemiologică după ce un coleg a fost depistat cu coronavirus: ''Ceilalţi colegi nu au familii?''

Un poliţist din Constanţa acuză Direcţia de Sănătate Publică Constanţa că nu a făcut nicio anchetă epidemiologică după ce un coleg de-al său a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
„Ieri, un coleg al meu a fost depistat pozitiv la virusul SARS-COV-2 şi este izolat la domiciliu. Până la ora postării nimeni de la DSP nu a venit la secţie să facă anchetă epidemiologică, iar de la nivelul conducerii I.P.J Constanţa nici un şef nu a întreprins vreo activitate sau măsură cu privire la acest lucru. Ceilalţi colegi nu au familii? Nu se tem pentru sănătatea lor şi a membrilor familiilor lor? Acesta nu este primul caz la mine la subunitate, primul fiind în ,,era” DANCU- CHIRU. Nici atunci nu s-a luat nici o măsură din partea conducerii I.PJ. şi P.MC. Constanţa. Văd că…..se păstrează aceeasi meteahnă şi bănuiesc că aşa este peste tot în M.A.I.
Aştept conducerea să mă cheme iar să avem nişte contre”, susţine omul legii.
După apariţia cazului în presa locală, IPJ Constanţa a transmic că la data de 26 octombrie a.c., un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa a anunţat telefonic faptul că s-a prezentat la spital, întrucât avea simptome specifice COVID-19. S-a dispus ca acesta sa ramana in autoizolare la domiciliu pana la aflarea rezultatului.
"La data de 28 octombrie a.c., poliţistul a fost confirmat cu COVID-19, acesta rămânând in continuare izolat la domiciliu. Menţionăm faptul că, de la data de 23 octombrie a.c. şi până în prezent, poliţistul nu s-a prezentat la locul de muncă. Poliţiştii din cadrul I.P.J. Constanţa au informat Direcţia de Sănătate Publică şi Centrul Medical al IPJ, în vederea dispunerii măsurilor corespunzătoare“,se arată în comunicatul de presă al IPJ Constanţa.
Citeste mai mult: adev.ro/qj0aeq
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

