Primăria Constanţa: Noi reguli de circulație vor fi instituite pe un tronson al străzii Ecaterina Varga

Proiectul de reorganizare a traficului rutier a fost avizat favorabil de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier și Comisia de Circulație, fiind realizat la cererea locuitorilor din zonă și în urma consultărilor cu aceștia, anunţă Primăria Constanţa.
Astfel, începând cu data de 19 decembrie, circulația rutieră va fi reorganizată pe strada Ecaterina Varga, circulația autovehiculelor se va realiza în sens unic, dinspre strada Negru Vodă spre bulevardul Ferdinand.
Instituirea regimului de sens unic, invers decât este acum pe această stradă, a fost necesară pentru a oferi o alternativă de circulație autovehiculelor cât și pentru decongestionarea traficului rutier, precum și pentru eliberarea trotuarelor de autovehiculele parcate neregulamentar. Vor fi amenajate locuri de parcare care vor fi puse la dispoziția riveranilor.
"În contextul noilor reglementări, rugăm conducătorii auto să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră", mai transmite Primăria.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

