Veste bună pentru românii care nu și-au pus repartitoarele de căldură! Termenul se prelungește cu un an
Veste bună pentru românii care nu şi-au pus repartitoarele de căldură. Aceștia nu mai sunt obligați să le monteze până la sfârșitul lunii. Un proiect care a fost adoptat de Senat prevede ca termenul să fie prelungit cu un an. De asemenea, persoanele vulnerabile urmează să fie susţinute financiar pentru montarea lor. Vor fi acordaţi 750 de lei pentru fiecare locuinţă. Suma va fi pusa pe cardurile de energie. Proiectul de lege a fost inițiat de ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, alături de senatorii PNL Roberta Anastase, Toma Petcu, Mihail Veștea și de alți parlamentari. Acesta a fost depus la Senat pe 20 noiembrie 2023. Atunci membrii partidului au scris pe pagina lor de socializare că:
„Inițiatorii liberali vor compensarea costului achiziției și montării acestor dispozitive pentru categoriile vulnerabile, în limita a 750 lei/locuință. Beneficiarii sunt persoanele care au primit deja cardurile de energie, cu care pot plăti facturi la electricitate, gaz sau încălzire. Acest ajutor va putea fi folosit și pentru plata sumei care depășește subvenția de 750 lei din costul repartitoarelor”, se arată în postare.
Sprijinul financiar pentru achiziția sistemelor individuale de energie ajunge la 375 milioane lei. Banii alocați provin din Fondul pentru Modernizare. Românii trebuie să-și monteze repartitoarele până pe 31 decembrie 2024. Cine nu o face riscă amenzi de până la 1.000 de lei. Însă, ca să devină lege, proiectul mai trebuie să treacă de un vot, cel din Camera Deputaţilor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

