RAJA anunță câștigătorii Concursului „Apa este Viață 2024”

Într-un efort dedicat de a promova rolul apei în menținerea păcii pe pământ, Concursul "Apa este Viață 2024", care a evidențiat perspectiva și viziunea participanților, a încheiat cu succes etapa de competiție și a ajuns la final. Mulțumim tuturor celor care și-au exprimat interesul pentru această inițiativă, dedicată armoniei și colaborării în utilizarea și conservarea resurselor de apă în beneficiul umanității. Grație implicării participanților, concursul s-a dovedit a fi un real succes.
Prin acțiunile noastre continuăm să subliniem importanța conservării și protejării resurselor de apă pentru viitor.
Lucrările cele mai apreciate de public pe pagina de Facebook RAJA SA, pentru fiecare categorie de vârstă, au fost supuse unei riguroase verificări privind respectarea tuturor condițiilor de participare prevăzute în Regulament. După validare, primele 25 de creații au fost evaluate de către comisia de jurizare, constituită la nivelul societății noastre. Aceasta a avut sarcina dificilă de a selecta lucrările câștigătoare după criterii precum respectarea tematicii, originalitatea, creativitatea și impactul mesajului transmis.
După o perioadă intensă de evaluare și deliberare, suntem pregătiți să anunțăm câștigătorii concursului, ale căror contribuții remarcabile au exemplificat inspirația și angajamentul în sprijinul păcii și a sustenabilității în gestionarea resurselor de apă.
Categoria 07 - 11 ani
- Locul I – Panaite Sara Ștefania - 8 ani, lucrarea nr. 1.62 ;
- Locul II – Ștefănescu Andreea Camelia - 8 ani, lucrarea nr. 1.24;
- Locul III – Glonț Ștefania Beatrice - 11 ani, lucrarea nr. 1.61;
- Mentiune 1 – Nițu Andy - 10 ani, lucrarea nr. 1.106;
- Mențiune 2 – Simionescu Sorana Ilinca - 11 ani, lucrarea nr. 1.16;
- Mențiune 3 – Banu Daria Alessia -10 ani, lucrarea nr.1.110;
- Mențiune specială – Ulmeanu David Andrei - 10 Ani, lucrarea nr. 1.127.
Categoria 12 – 16 ani
- Locul I – Dragulin Dragoș Marius - 15 ani, lucrarea nr. 2.11;
- Locul II – Bobe Ioana Alina - 15 ani, lucrarea nr. 2.35;
- Locul III – Pocora Iustinian - 13 ani, lucrarea nr. 2.38;
- Mențiune – Ioniță Mirela Petruța - 14 ani, lucrarea nr. 2.66;
- Mențiune – Vecerdea Ariana Maria - 14 ani, lucrarea nr. 2.5;
- Mențiune – Amzu Antonia Teodora - 13 ani, lucrarea nr. 2.77;
- Mențiune specială – Mangoianu Sara Maria - 12 ani, lucrarea nr. 2.27.
„Le mulțumim și îi felicităm pe toți cei care au participat și au susținut acest concurs! Împreună, putem continua să promovăm conștientizarea și acțiunile dedicate conservării și protejării apelor noastre pentru generațiile viitoare. Premierea va avea loc în perioada următoare, la sediul central al companiei RAJA SA, câștigătorii urmând să fie anunțați în timp util”, transmit reprezentanții RAJA S.A.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

