Universitatea „Ovidius” din Constanța promovează integrarea tehnologiilor avansate în educație

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, recent, la un atelier de lucru cu tema „Utilizarea tehnologiilor de realitate extinsă în educație și cercetare științifică”, organizat la Cairo, în Egipt. În același context, a avut loc și ședința inaugurală a Proiectului „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală”, acronim – UPTAKERS, finanțat de Comisia Europeană, prin Agenția pentru Educație și Cultură.
În prima parte a evenimentului, reprezentanții Universității „Ovidius” din Constanța au prezentat tendințele actuale în domeniul tehnologiilor de realitate extinsă și modul în care colectivul UOC utilizează aceste tehnologii în activitățile de cercetare științifică dedicate creșterii rezilienței pentru adaptare la schimbările climatice.
De asemenea, au fost detaliate activitățile desfășurate în cadrul UOC pentru utilizarea tehnologiilor de realitate virtuală în activitățile de educație, precum și modul în care sunt reconfigurate laboratoarele de la unele discipline predate la specializările de Autovehicule Rutiere și Energetică Industrială pentru a permite utilizarea pe scară largă a acestor tehnologii în scopul creșterii eficacității și atractivității actului de predare pentru studenți.
„În cea de-a doua parte a evenimentului, le-am prezentat participanților detalii cu privire la activitățile care vor fi realizate în cadrul proiectului UPTAKERS și am convenit ca noile cursuri care vor fi dezvoltate să adreseze utilizarea tehnologiilor de realitate extinsă pentru activitatea didactică și integrarea tehnologiilor avansate de inteligență artificială în cadrul acestor aplicații. Vor fi realizate, testate și validate cursuri pentru domenii de specializare precum: inginerie mecanică, electrică, construcții, arhitectură și medicină, care vor folosi pe scară largă tehnologiile de tip realitate extinsă ”, precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului UPTAKERS.
Proiectul „Dezvoltarea Competențelor Academice și a Capacității Inovative prin intermediul unor Studiouri Hibride de Realitate Virtuală”, acronim – UPTAKERS, contact de grant nr. 101179167/2024, are un buget total de 800.000 de euro și este implementat pe o durată de trei ani în cadrul unui consorțiu din care fac parte: Universitatea Ovidius din Constanța (coordonator), Universitatea „La Sapienza” din Roma (Italia) și Universitatea Politehnica a Cataloniei din Barcelona (Spania).
Universitățile beneficiare din cadrul proiectului sunt: Academia Arabă de Științe, Tehnologie și Transport Maritim, Egipt, Universitatea Viitorului din Egipt, Universitatea din Monastir, Tunisia, Universitatea din Sousse, Tunisia, Universitatea de Știință și Tehnologie din Iordania, Universitatea de Științe Aplicate Al-Balqa, Iordania și Centrul de Calcul „El Khawaizmi”, Tunisia.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

