dobroge.tv

Live

Iaşi, un model de educaţie şi sănătate

10 septembrie 2020
Publicitate

Sistemul de învățământ ieșean a fost sprijinit constant de administrația locală din capitala Moldovei. De la investiții în modernizarea unităților de învățământ, până la amenajarea unor terenuri moderne de sport pentru elevi și, în contextul pandemiei – dotarea sălilor de curs cu toate echipamentele necesare. Cu alte cuvinte, învățământul este o prioritate în Iași. Nu este de mirare, din moment ce aici a fost înființată prima universitate modernă din țară. Și tot aici, promit autoritățile, va fi construit și primul spital regional din România

Iașiul înseamnă, pe lângă multiculturalism, și unul dintre cele mai puternice centre universitare din țară. Anual, peste 40 de mii de studenți sunt înscriși la 5 universități de stat și 2 private. Este orașul în care a luat ființă prima instituție modernă de învățământ superior din România, în 1860. A fost inaugurată în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al cărui nume îl poartă acum. Iar actuala clădire a universităţii a fost construită între 1893 și 1897 și extinsă în perioada interbelică. Inaugurarea s-a făcut în prezența regelui Carol I şi a reginei Elisabeta.

Oportunități nu sunt numai pentru studenți, ci și pentru elevii din sistemul de învățământ preuniversitar. Iar la acestea se adaugă investițiile făcute în rețeaua școlară din Iași în ultimii patru ani de zile, în valoare de aproximativ 150 de milioane de lei.

„E benefic să fii elev în Iași, chiar e. De ce spui asta? În primul rând se pot face foarte multe activități educative în afara școlii, poți vizita foarte multe lucruri”, a declarat o tânără.

„Educația a fost cea mai mare prioritate a mea și va rămâne... În fiecare an avem aproximativ 20 de școli în modernizare, am contractat un împrumut pentru 14 unități școlare pe care vrem să le facem eficiente din punct de vedere energetic... Pun foarte mare preț pe educația copiilor și ei știu că dacă vin la mine orice problemă este rezolvată, nu contează cât costă și ce efort trebuie să fac și, bineînțeles, să fie temeinic susţinută, întotdeauna au prioritate”, a declarat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

La acestea se adaugă și facilitățile care li se acordă copiilor, precum transportul public în comun gratuit. Municipalitatea vrea să cumpere și 20 de autobuze pentru transportul public dedicat elevilor, în special pentru cei care studiază în prima parte a zilei. Iar capitala Moldovei este primul oraș din țară când vine vorba de promovarea activității sportive. Tocmai de aceea, municipalitatea derulează un program de amenajare o unor terenuri de sport în incinta mai multor școli din oraș. Este un prim pas pentru ca cei mici să se poată îndrepta către sporturi de performanță, spune primarul Mihai Chirica.

Mai multe școli din municipiul Iași au astfel de terenuri de sport: moderne, cu suprafață sintetică și nocturnă. Fotbal, baschet, handbal sau tenis de masă sunt sporturile pe care le pot practica aici copiii.

Dincolo de investițiile de zi cu zi care se fac în școli, perioada pandemiei de COVID-19 face ca eforturile autorităților locale să fie suplimentate. Primăria Iași a alocat aproape 13 milioane de lei pentru 1.250 de echipamente electronice în fiecare sală de curs, în cazul în care evoluția pandemiei nu va permite ca elevii să ajungă în bănci. Nu vor lipsi nici tabletele, măștile de protecție și produsele sanitare. Planurile administrației publice locale din Iași pentru sistemul de învățământ preuniversitar din oraș nu se opresc aici.

Un trai dezvoltat nu se rezumă numai la o educație adecvată. Este nevoie de un cumul de factori care să contribuie la dezvoltarea comunității, dintre care nu poate lipsi un bun sistem de sănătate. Municipalitatea s-a implicat și în acest domeniu, iar spitalele din subordinea Primăriei au beneficiat de fonduri pentru diverse lucrări de reabilitare și modernizare. La Spitalul Clinic de Recuperare, de pildă, au fost atrase inclusiv fonduri europene. Însă, de departe, cel mai important proiect când vine vorba de sănătate este viitorul Spital Regional de Urgență Iași. Va avea 850 de paturi și va fi dotat cu tehnologie de ultimă generație. Valoarea proiectului este estimată la aproximativ 470 de milioane de euro.

Primăria Iași are în plan și înființarea Centrului de Robotică și Neuroreabilitare a Spitalului Clinic de Recuperare Iași. Bugetul proiectului este de peste 6,6 milioane de lei, dintre care peste 3,6 de milioane de lei sunt fonduri nerambursabile, potrivit municipalității.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233