Condamnați să nu învețe
Pandemia de Covid-19 a dat peste cap învățământul din țări de pe tot globul. Iar nouă, în România, ne-a arătat, încă o dată, cât de puțin se investește în acest domeniu și cât de marginalizați sunt elevii din medii defavorizate. În Constanța, o statistică realizată luna trecută arată că aproximativ 4.700 de elevi nu aveau acces la un calculator, laptop sau tabletă, în condițiile în care cursurile trebuie să se desfășoare online. Inspectoratul Școlar susține că, între timp, situația s-ar fi îmbunătățit. Asociația Elevilor din Constanța atrage atenția că, în lipsa accesului la tehnologie, se poate ajunge inclusiv la abandon școlar.
România, anul 2020. Este țara în care încă există copii ce trăiesc la limita sărăciei, care nu au posibilități financiare pentru a merge la școală. Iar acum, în vremea pandemiei de COVID-19, pentru aceștia, învățământul online pare un vis imposibil. Nici în Constanța situația nu este prea fericită. În martie, conform Inspectoratului Școlar Județean, aproximativ 4.700 de elevi din mediul rural nu aveau calculator, laptop sau tabletă conectate la internet. În lipsa lor, acum, învățământul este imposibil. Din martie și până în prezent, situația s-ar fi îmbunătățit. Sub 4 la sută, dintr-un total de peste 100.000 de elevi, nu ar avea cum să învețe online. Pentru unii poate fi o simplă statistică. Pentru copiii care se confruntă cu lipsurile materiale este realitatea crudă. În lipsa implicării concrete și a susținerii financiare a copiilor de către Ministerul Educației, la nivel județean s-au căutat soluții pentru ca, astfel, cât mai mulți elevi să poată beneficia de tehnologie. Inspectoratul Școlar Județean din Constanța a făcut un apel către primării să sprijine, acolo unde este cazul, școlile unde învață copii defavorizați. Situația cu care se confruntă acum învățământul românesc poate duce inclusiv la abandon școlar, atrage atenția Asociația Elevilor din Constanța, copiii din mediul rural fiind și înainte de pandemie defavorizați. Inspectoratul Școlar Constanța dă, însă, asigurări, că se vor lua măsuri pentru ca și elevii care nu au acces la tehnologie să primească informațiile necesare, într-un fel sau altul. Situația învățământului actual este problematică la nivel global. Jumătate din numărul total al cursanților din lume „nu au acces la un computer la domiciliu”, iar „43 la sută nu au internet acasă”, precizează UNESCO, în contextul în care educația la distanță este promovată în majoritatea țărilor care se confruntă cu pandemia de COVID-19.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

